Operatorul „Apa Târnavei Mari” organizează anul acesta, pentru prima dată, Ziua Porților Deschise la Stația Regională de Epurare a Apelor Uzate din Mediaș, amplasată în partea vest a municipiului, pe str. Rora Mare, F.N.. Aceasta va fi deschisă spre vizitare în data de 12.06.2014, între orele 09.00-14.00.
Evenimentul va fi marcat de dl. director general, ing. Virgil Bucşe, care va susţine declaraţii de presă, la orele 11.00 şi va însoţi reprezentanţii presei într-o vizită a staţiei.
Turul staţiei se face în grupuri organizate, vizitatorii fiind însoţiţi de reprezentanţi ai operatorului, care vor explica procesul de epurare al apelor uzate, de la intrarea în stație până la deversarea în emisar, râul Târnava Mare.
Noua staţie de epurare a fost reabilitată şi extinsă în cadrul lucrărilor aferente Proiectului POS Mediu, Axa prioritară I, „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita, Dumbrăveni, județul Sibiu”, cofinanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene. Contractul a fost atribuit prin licitaţie publică deschisă, consultantul de supervizare al lucrărilor fiind C. & S. Giuseppe Ingegneri Associati S.R.L. din Palombaro, Italia, iar constructorul care a executat lucrările este Hochtief Construction A.G. din Essen, Germania, valoarea investiției fiind de 59.840.339 lei fără TVA.
Staţia are trei trepte de epurare și este complet automatizată. Pentru locuitorii regiunii, avantajul punerii în funcțiune a noii stații de epurare este conformarea cu standardele de epurare ale Directivei 91/271/CEE, îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardului de viaţă.
Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin programul Operațional Sectorial Mediu
Emis de Serviciul Relaţii Publice
Tel: 0269/841.425 int. 34 Fax: 0269/834.270
iulia.tarnu@apatarnavei.ro
www.apatarnavei.ro